decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Mediu, candidat la funcţia de rector al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi

Are 51 de ani, este inginer şi este decanul unei facultăţi neinginereşti, fiindu-i familiare problematicile ambelor direcţii: de educaţie şi de cercetare. Expert pe termen lung la trei agenţii ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Turismului şi Sportului, are o experienţă de opt ani ca Senior evaluator la Comisia Europeană, cinci ani de profesorat în Franţa şi doi în SUA. A adus 8 milioane de euro în Universitatea „Dunărea de Jos”, de care au beneficiat un număr de 200 de oameni. A manageriat cu succes, în ultimii patru ani, cel mai consistent proiect european derulat la Universitatea gălăţeană, în valoare de peste zece milioane de dolari.

Ce credeţi că ar trebui să ştie despre dumneavoastră cei care îşi vor exprima votul pentru alegerea noului rector al Universităţii „Dunărea de Jos”? Ce vă defineşte ca om şi ca profesionist?

Aplic întotdeauna ideea că: dacă nu poţi să faci mereu ce-ţi place, sigur trebuie să-ţi placă ce faci. Îmi respect cuvântul, chiar dacă asta costă, de multe ori. Apreciez oamenii inteligenţi şi creativi, care au curaj să spună ce gândesc şi care acceptă discuţii deschise. Cred că un “prieten” care nu te critică niciodată trebuie scos de pe lista celor în care poţi avea încredere. Nu-mi place deloc să spun: “ţi-am zis eu că aşa va fi….”, dar nici să mi se spună acest lucru. Cei care spun “nu se poate…” fără o soluţie alternativă nu sunt preferaţii mei într-o echipă.

Cum ar trebui să fie un rector şi ce nu ar trebui niciodată să facă un rector?

Un rector, fiind conducătorul unei instituţii foarte serioase, trebuie să fie foarte exigent. Rectorul coordonează activitatea unor oameni inteligenţi, cu pretenţii (justificate), creativi şi orgolioşi (în sens pozitiv). Rectorul trebuie să fie gata să justifice coerent şi logic atunci când spune “nu” şi trebuie să ştie să analizeze justificările înainte de a spune “da”. Rectorul nu trebuie în nici un caz să creadă sau să se comporte ca şi cum s-ar pricepe la toate, dar trebuie să ştie cine este competent într-un domeniu şi să se consulte. Dacă interesele universităţii o cer, rectorul trebuie să fie gata de unele compromisuri, dar fără să încalce un minim de principii.

Istoria dumneavoastră personală legată de Universitatea „Dunărea de Jos” începe în 1988, ca asistent asociat la catedra de Chimie. Câţi rectori aţi prins, în tot acest timp, şi cum îi apreciaţi, pe fiecare?

Cred că vreo patru. Fiecare dintre ei a avut calităţi şi defecte, dar apreciez că fiecare s-a străduit să construiască, să dezvolte şi să menţină Universitatea gălăţeană la rangul pe care-l merita la nivel local, naţional şi internaţional. Cunosc mai bine activitatea ultimilor trei rectori: prof.dr.ing. Emil Constantin, prof.dr.ing. Alexandru Epureanu şi prof. dr.ing. Viorel Mînzu, care merită respectul universităţii.

Sunteţi nealiniat politic. Ce şanse credeţi că aveţi în faţa celorlalţi candidaţi?

Poate fi un dezavantaj, dar şi un avantaj, pentru că nu am un anumit gen de susţinere, dar nu am nici obligaţii faţă de un partid sau altul. Politicul şi administraţia sunt parteneri importanţi ai Universităţii şi nu trebuie în nici un caz făcut abstracţie de asta! Activitatea mea de expertiză m-a făcut să colaborez cu specialişti din mediul privat sau de stat pentru care am tot respectul, pentru că încearcă să-şi facă treaba cu profesionalism. Aceşti specialişti sunt membri ai diferitelor partide, dar am constatat la mulţi dintre ei că pun pe primul plan interesul profesional, respect deci oameni din diferite partide. Dacă se va încerca politizarea alegerilor sau dacă vor exista presiuni politice serioase, voi fi primul care voi semnala acest lucru…

Care vor fi primele lucruri pe care le veţi face dacă veţi fi ales în funcţie?

Voi încerca să mă informez cât mai exact asupra situaţiei Universităţii, din toate punctele de vedere, voi identifica problemele principale şi oamenii care ar putea să mă ajute să le rezolv. Voi informa apoi întreg stafful Universităţii asupra acţiunilor pe termen scurt şi mediu pe care le voi prezenta şi Senatului. Voi face în mod sigur câteva vizite la Ministerul Educaţiei, pentru stabilirea unor contacte instituţionale şi personale. Voi contacta autorităţile locale şi judeţene, să identificăm împreună problemele şi soluţiile. Voi contacta coordonatorii politici pentru a fixa o abordare comună pe termen lung, independent de situaţia politică.

Aţi plecat de atâtea ori din ţară, dar v-aţi întors de fiecare dată. De ce?

Asta este una din întrebările care mi s-au pus cel mai des! Sincer, mie îmi place aici, în România, şi aici, la Galaţi. Îi respect pe cei care au decis să nu se mai întoarcă în locuri care nu sunt neapărat prietenoase, în care trebuie să munceşti de două ori mai mult ca să ţi se recunoască meritele. Când m-am întors prima dată din Franţa, după cinci ani, din care patru fusesem profesor şi făcusem un doctorat apreciat cu felicitările juriului, am participat la o sesiune de comunicări ştiinţifice la Galaţi. Mi-am prezentat cercetările de care eram mândru, cu nişte molecule ciudate (radicali ioni) a căror existenţă o dovedisem; publicasem în SUA (revistă de impact relativ aproape 5!), obţinusem o bursă în Japonia şi fusesem invitat la mai multe conferinţe în Franţa. La finalul prezentării, în plen, cineva din prezidiu mi-a spus că lucrează în domeniu de mulţi ani şi nu a auzit niciodată de o moleculă ca aceea, sugerând că bat câmpii... Venisem acasă de două zile! Atunci am stat cu bagajele nedesfăcute trei luni şi a fost singura dată când mi-a părut rău că m-am întors... Peste încă o zi am aflat că am un salariu pe lună cam cât luam pe o oră de curs în Franţa...

Care sunt punctele tari ale Universităţii gălăţene şi care sunt punctele slabe?

Geografic vorbind, Universitatea „Dunărea de Jos” acoperă o arie regională clară, are o multitudine de domenii care nu se regăsesc în aceeaşi instituţie şi are foarte mulţi oameni competenţi. Din păcate, susţinerea autorităţilor locale este sub nivelul meritat de Universitate (vina este împărţită...), contactele cu Bucureştiul nu sunt cele mai bune şi uneori ne lipseşte curajul să abordăm dezvoltarea Universităţii pe căi mai puţin bătătorite.

Cum reuşiţi să vă păstraţi tonusul extraordinar şi ce faceţi când nu sunteţi profesor (şi decan)?

Lucrez mult pe expertiza privată, deşi am timp din ce în ce mai puţin. Din fericire, am avut întotdeuna colaboratori foarte tineri, din care marea majoritate sunt superdeştepţi şi supermuncitori... De fapt, profesor sunt cam tot timpul... şi când nu fac nici management şi nici expertiză îmi place să citesc, în special istorie de secol XX.