„Ce-i prea mult strică” e un proverb popular românesc pe care-l ştiau şi dacii (nu şi romanii, se pare, care mîncau, vărsau, mîncau, vărsau şi iar mîncau, crezînd că aşa devin mai puternici). Din păcate, ne convingem de asta în fiecare iarnă. Mai întîi aşteptăm zăpada cu nerăbdare, sezonul de schi începînd tot mai tîrziu în fiecare an, iar cînd începe să ningă suntem mereu luaţi prin surprindere, an de an, nene, suntem surprinşi că… ninge… iarna.

E adevărat că nu mai ninge doar în nord şi est, unde e firesc să avem ierni grele, ci natura îşi cam face de cap şi moş Gerilă îşi mai scutură cojoacele, din cînd în cînd, şi prin Africa şi America de Sud, mai nou. Profu’ de estetică (cu fular roşu, fie iarnă, fie toamna sau primăvara) ne spunea că roşul este foarte frumos pe buzele unei femei, nu şi pe nas.

În acelaşi timp, kitsch-ul e tot mai greu de deosebit de artă, inovativul încalcă toate regulile scrise şi nescrise şi numai aşa putem merge înainte, numai aşa putem descoperi originalitatea, căutînd noi şi noi forme de exprimare, încercînd căi nebătătorite, domenii neexplorate, spaţii şi locuri virgine. Acelaşi lucru spus de persoane diferite în situaţii diferite pot suna total diferit, chiar opus. Oricum, extremismul nu poate să facă bine – nici în alimentaţie, nici în religie, nici în viaţă. Zile şi nopţi frumoase şi echilibrate, prietene, oriunde te-ai afla.