O istorie a şalului. M-am gîndit imediat la superbele şaluri din pasajul parizian numit Galerie Vivienne, de la “Wolff et Descourtis" , alături de care îşi bea cafeaua Jean Paul Gaultier.
Preţurile sînt doar pentru balerinele étoile de la Opera Garnier care şi-au luat încă din secolul 19 şaluri de la ei şi încă şi le mai cumpără, învăluindu-se în seara premierelor, fastuoase împărătese ale scenei.
Faimoase sînt şi şalurile spaniole. Numite mantones, sînt accesoriul obligatoriu pentru dansatoarele de flamenco care mişcîndu-l îşi exprimă furia sau dragostea. Frumoase, viu colorate, din mătase naturală cu franjuri lungi, pot fi purtate pe umeri sau aruncate pe pian ori pe sofa, ba am vazut şi astfel de şaluri folosite pentru a decora, cu succes, un perete. Oricine îşi doreşte un şal. Din lînă mai fină sau ceva mai groasă pentru că aşa purta şi bunica sau străbunica în casă sau în serile reci din grădină cînd cina se prelungea prea mult şi venea toamna.
Pentru cele care nu ajung la Paris, sau pur şi simplu nu-şi permit un şal de la Wolff et Descourtis, dar care îşi doresc un obiect frumos le sugerez să meargă la magazinele Sophia care sînt cam peste tot în ţară şi să cotrobăie pe îndelete pînă ce găsesc ceva pe gustul lor. Sînt şi din cele mai ieftine, dar şi din cele ceva mai scumpe, cu broderii manuale, precum cel din imaginea alăturată.
Istoricul şalului:
Şalul apare în Orientul Mijlociu pe timpul asirienilor. Făcea parte din costumul tradiţional al bărbaţilor din Caşmir. Pe la 1790 Împăratul Napoleon face o incursiune în Orientul Apropiat, de unde îi aduce în dar Josephinei un şal făcut din lîna mătăsoasă şi uşoară a caprelor din munţii Himalaiei. Joshephine a făcut o adevărată pasiune pentru acest obiect vestimentar şi se spune că reuşise să colecţioneze 200. Cum era trend setterul vremii sale, toate doamnele au imitat-o. Şalul de caşmir era dăruit viitoarei neveste, era trecut prin testament de la mamă la fiică. Cum nu toată lumea îşi putea permite un şal din caşmir, se ivesc imitaţiile, şalurile din lînă cu model paisley acoperind umerii femeilor din Franţa şi Anglia. Adică aşa cum nu toată lumea şi-a putut permite pashmina la sfîrşitul anilor 1990, dar oricine îşi putea lua un şal asemănător de la negustorii ambulanţi de pe oricare stradă vest europeană.
Modelul arăbesc
Simbolul naţional palestinian, eşarfa trecută în jurul gâtului şi al capului s-a naţionalizat şi adaptat modei. Fie că alegem un şal colorat sau unul uni, ne trebuie neapărat un şal lat. Materialul diferă în funcţie de gusturi şi posibilităţi: de la mătase naturală, la lână şi caşmir.
Ca accesoriu
Eşarfele pot fi folosite şi pe post de curea, bentiţă de păr sau pur şi simplu pentru o notă personală pe care o poţi da lookului tău. O poţi agăţa de poşetă, o poţi lega în talie sau lângă buzunar. Totul ţine de stillul fiecăreia.
Modelul clasic
Sunt zeci de feluri în care îţi poţi lega eşarfa la gât. O simplă căurate pe google îţi va arătat atât de multe modele cât să poţi folosi diferit o singură eşarfă o lună întreagă. Poţi opta pentru un stil sport, unul elegant, unul practic sau modern.
Orașul cere părerea ta. E foarte ușor să te înregistrezi.